Mânia lui Dumnezeu și a 5-a cupă

O dată pe an, se ține o sărbătoare, cunoscută sub numele de Paștele evreiesc, comemorând eliberarea israeliților de către Dumnezeu, de sub sclavia egiptenilor, la care au fost supuși timp de 400 de ani.

4 cupe sunt umplute cu vin, simbolizând 4 promisiuni făcute de Dumnezeu:
SANCTIFICARE, ELIBERARE, RĂSCUMPĂRARE, PROTECȚIE

dar există o a 5-a cupă și a 5-a promisiune, la fel de valabilă ca toate celelalte.

Este cupa mâniei lui Dumnezeu, vărsată peste rău; umplută cu vinul judecății Sale, pentru o lume care s-a însclăvit de bună voie sub păcat.

Israeliții sunt de fapt simbolul pentru tine, cel ce citești aceste rânduri, iar mesajul este direct. Este timpul să facem cunoștiință cu Dumnezeu, așa cum este El și să încetăm a mai manipula caracterul Creatorului nostru. El este cel ce ne-a creat și El are dreptul să fie mânios pe noi. L-am dezamăgit cumplit; am ales să cochetăm cu diavolul și să ne lasăm vrăjiți de otrava lui cu glazură de plăcere trupească. În loc să alegem adevărul, prin care, avem promisiunea că Dumnezeu ne poartă de grijă în absolut tot ce avem nevoie, am ales să nu avem răbdare și să ne satisfacem singuri poftele fizice, ignorând faptul că, ne însclăvim de bună voie în închisoarea satanei, pavându-ne singuri calea spre o eternitate în iad împreună cu el si demonii lui.

Oare Dumnezeul nostru chiar v-a îngădui să ne condamnăm de unii singuri?

Cupa mâniei a fost a noastră; noi trebuia să o bem. Dar Dumnezeu, în infinita Sa iubire pentru noi, nu a putut să ne supună mâniei ce urmează a fi vărsată pe pământ. Așa că, într-un act de inimaginabilă compasiune, Domnul a ALES să bea cupa în locul nostru…să sufere El pedeapsa…Să moară El moartea… Uite-te la filmul lui Mel Gibson – Patimile lui Cristos și încearcă să te pui în locul Lui. Toate loviturile de bici, erau pentru tine, toate înjurăturile erau ale tale, piroanele erau pentru membrele tale. Dumnezeu și-a satisfăcut mânia, zdrobindul pe unicul Său fiu, pentru a te elibera din labirintul diavolului, în care te-ai băgat singur și care nu are nicio ieșire.

Când Isus atârna pe lemn, pironit, singur și gol (deși El apare cu părțile intime acoperite, în acea vreme, nu existau chiloți, El a stat dezbrăcat, în văzul lumii, răstignit, în locul tău), a început să bea rușinea, pustiirea și distrugerea, care erau de drept ale noastre.
Definiția cuvântului pustiire este: tristețe extremă; abandon; starea unui loc care este gol, unde totul a fost distrus; starea de distrugere, a unui loc sau a unui obiect, în așa măsură, încât nu mai este posibil ca oamenii să trăiască acolo, sau să se foloseasca de acel obiect; goliciune extremă.
Fă un exercițiu de imaginație și încearcă să te pui în locul Lui. Este atât de clar că nu a existat, nu există și nici nu va exista vreodată un om, capabil să îndure tot ce a îndurat Răscumpărătorul nostru, pentru a-i salva pe oamenii de la care nu are garanția că vor să fie salvați. Numai Dumnezeu este capabil de așa ceva.

În cele din urmă, Isus a strigat: ”S-a împlinit!”, după care a murit. Nu sunt cuvinte pe care un om să le rostească înainte de ultima suflare.
Cu alte cuvinte, s-a sfârșit, cupa mâniei a fost golită, planul de scăpare a fost dus la îndeplinire, s-a deschis Calea spre cer.

Există un adevăr destul de cutremurător despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Dacă te scufunzi suficient de adânc în Cuvântul Său, vei descoperi că, paharul mâniei Lui, nu a fost creat pentru noi ca să îl bem.

Mult înainte ca fundația lumii să fie așternută, Domnul a ales deja, să bea cupa în locul nostru. El ne-a creat, știind că îi vom întoarce spatele și știind că doar El poate să ne răscumpere. Dacă are puterea să își zdobească unicul Fiu pentru noi, există oare vreun păcat de neiertat înaintea Lui?

Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, L-a costat absolut totul! Nu sunt doar metafore. S-a dat pe sine pentru tine, iar mesajul de pe cruce este: ”Ai meritat!”

Cele patru cupe, sau cele patru promisiuni (sanctificare-devi asemenea Lui, El este Sfânt, eliberare-nu mai tânjești după ceea ce vine din partea diavolului, ci primești discernământ pentru a recunoaște păcatul și a-l preveni, răscumpărare-nu mai aparții diavolului prin sclavia păcatului ci devi copil de Împărat, și protecție-indiferent care va fi contraatacul dușmanului, care nu suportă să piardă, nu va avea absolut niciun efect asupra ta, deoarece sângele lui Isus acoperă tot) sunt garantate. Poți să le bei din clipa în care te căiești sincer și asumat de păcatele tale și recunoști că L-ai dezamăgit profund pe Creatorul tău, care a pierdut totul ca să te câștige pe tine.

Promisiunea lui Dumnezeu este Da și Amin!

Intră în promisiunea Sa!

Dacă nu ști cum să faci asta, click aici

Acest blog este ispirat din creația Lui Dan Stevers, un adevărat artist, care crează material video de excepție, pe care îl recomand cu încredere, în cercetarea ta. Click aici pentru a vedea originalul, recomand caști.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.