Vestea cea bună

Timpul în care trăim, nu ne aduce altceva decât vești rele. Prognoze meteo din ce în ce mai îngrijorătoare, știri din ce în ce mai violente, situații economice pe muchie de cuțit. Numai evenimentele de la începutul anului 2020 au zdrunciat umanitatea ca niciun an de până acum.

În aceasta nebunie și în amalgamul de vesti rele, vreau să vorbesc astăzi despre vestea cea bună. Dumnezeu te iubește, Isus Cristos este nebun după tine. Te așteaptă cu entuziasm, crede în tine și te vede cum nimeni pe pământul acesta te-a văzut vreodată.

Te cunoaște mai bine ca oricine, știe totul despre tine, atât cele bune cât și cele rele. Te acceptă exact așa cum ești, nu te judecă, nu te clasifică, nu îți dă titluri și nu așteaptă nimic mai mult decât inima ta.

Isus, încă de pe vremea când umbla pe pământ, a dezvăluit ucenicilor săi despre Duhul Sfânt care urma să vina după plecarea Lui. Nimeni nu a înțeles exact despre ce vorbea, până în acea zi, în care, în timp ce erau împreună în rugaciune, Spiritul lui Dumnezeu s-a coborât peste ei. Din acel moment apostolii și-au început misiunea cu o îndrăzneală care nu era în ei înainte. De fapt ei erau ascunși în acea casă de frică celor ce tocmai îl răstigniseră pe învățătorul lor.

Vreau să vă spun că nici eu nu am fost creștin dintotdeauna, ci am trăit la fel ca majoritatea oamenilor, ancorată în viața aceasta, fermecată de luciul trecător al lumii. Până când am auzit ca Isus a murit ca eu să am intrare liberă în cer, despre Dumnezeu că este același ieri azi și în fiecare zi, și despre Duhul Sfânt prin care puterea lui Dumnezeu se manifestă și care este accesibil pentru toată lumea.

Există Calea lui Cristos, în care nu ai nevoie de nimic în plus sau în minus ca să o urmezi. Unde ești acceptat exact pentru ceea ce ești, unde nu vei fi dezamăgit nicio dată, unde ești în siguranță și găsești întotdeauna un umăr pe care să plângi fără a te simți ridicol.

Chiar dacă pare greu de asimilat, poți trăi o viața fără depresie, frică, îngrijorare, dependențe. Toate acestea sunt absorbite de Isus, pentru ca noi să fim liberi. Capacitatea Mântuitorului nostru de a atrage asupra lui tot întunericul din viețile noastre este de nedescris.

Tot ce trebuie să dai la schimb este inima ta. Vei vedea cum, pe zi ce trece, devi altcineva. Te transformi sub ochii celor din jurul tău, devi o noua versiune a ta, pe care nu ți-ai fi putut-o imagina. Devi tot mai asemenea cu El.

Cu fiecare experiență din viața ta, fie bună sau rea, ai adăugat peste sufletul tău câte un strat. Sistemul tău de autoapărare a ti-a baricadat inima, încercând să evite suferința. Cu cât înaintezi în vârstă, baricadele se tot întăresc până devin impenetrable.

Și aici intervine Isus, care îți cere să ai încredere si să îi oferi fix inima ta. Pe care ai incercat toata viața ta să o protejezi.

Dumnezeu vrea să înlăture strat cu strat, fiecare foaie, până ajunge în interiorul ei, ca să o poată vindeca de orice traumă sau suferința. Nu există nimic incurabil la El. Atât de mult te iubește încât l-a strivit prin suferința pe Fiul său pentru ca tu sa Îi îngădui să își manifeste prezența în viața ta.

El știe ca dușmanul nostru este mult mai puternic decât noi, de aceea ne-a oferit gratis autoritatea și puterea lui Cristos pentru a-l doborî noi înșine.

Vestea cea bună este că noi suntem deja învingători la capitolul viața. Nimic nu ne poate opri să ne ridicăm peste minciună, furt, adulter, decât voința noastră proprie.

Fiecre dintre noi trebuie să decidă. Nu te lasă amăgit de ideea că tu ești în regulă și nu vrei să decizi. Dacă nu alegi tu, va alege dușmanul pentru tine. Nedecizia este de fapt refuzul invitației lui Cristos, iar consecința este veșnicia; in absența Creatorului.

În camera ta, în liniștea ta, unde nu te vede nimeni, roagă-l pe Dumnezeu să iti transforme inima si viața. Fă să fie doar între tine și El.

Începe să investești în sufletul tău, măcar câteva minute pe zi, ele se vor acumula și în timp vei vedea rezultatele.

Te vei trezit într-o zi și vei realiza că cel de acum un an nici nu mai există.

Profită de oportunitate, alege viața!

Un pas mic către El pentru o eternitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.