Scopul

Dumnezeu ne cheamă la El. Dorința Lui cea mai mare este ca nici unul din noi să nu piară. Doar că El nu ne cheamă doar de dragul chemării, ci vrea să ne completeze, să ne motiveze, să ne pună la treabă. Încă de când a pus bazele Creației, Dumnezeu știa deja când te vei naște, unde vei trăi și ți-a stabilit o sarcină, încrezându-se in tine că o vei îndeplini.

Foarte rar este pus în discuție, între creștini, faptul că, atâta vreme cât nu ști care este scopul tău în viața asta, vei avea mereu un gol care nu se umple indiferent de cât ai încerca. Cu alte cuvinte, zbori și tu după bătaia vântului, încerci de toate și ești foarte vulnerabil, ușor influențabil și îți lipsește baza pe care să începi să construiești, să îți folosești creativitatea.

Omul este construit să fie creativ și dacă nu își exercita abilitatea, se plafonază. Vocea din interior începe să urle, în timp ce corpul este într-o stare letargică, fiind extrem de greu de motivat, fie și în cele mai ușoare sarcini (se mai numește și bătălie la nivel spiritual pentru acel suflet). De asta au apărut meserii noi, de mega-succes, ca ”influencer”, pentru că, prea multă lume duce o viață plictisitoare, bazată pe rutină non-sens și are nevoie să audă că se poate…dar nu azi, de mâine și ideal ar fi ca să nu trebuiască să facă nimic…ei vor să asculte si să privească pe alții cum fac.

Creierul are capacitatea de a elibera aceleasi endofrine, indiferent dacă este angajat într-o acțiune, sau doar o privește. Este explicația succesului companiilor de entertainment. Ei știu ceva ce noi nu știm. Deci și creierul trebuie pus sub lupă, pentru că s-ar putea să ne păcălească.

Asta împarte oamenii în doua categorii: cei care fac și cei care privesc. Este foarte important să ai discernământ și să fi sincer cu tine însuți, pentru a identifica în ce categorie te încadrezi și să acționezi în consecință. Aici începe adevărata bătălie pentru a intra pe calea și destinul pentru care ai fost creat. Trebuie să ai încredere într-un Dumnezeu invizibil, care vrea să îți dezvăluie adevărata ta valoare și care îți va cere să renunți la planurile tale pentru viața ta.

Adevărul este că, orice plan pe care îl ai tu, este contrafăcut. Este ca o imitație buna a unui produs original, dar nu va putea nicio data egala originalul. Și Dumnezeu îți cere să renunți la imitație pentru că știe că ceea ce El a pregătit îți va aduce împlinire, mulțumire și fericire.

Mulți știu despre Dumnezeu, dar prea puțini Îl cunosc. Și este extrem de greu să te încrezi cu viața ta în cineva pe care nu îl cunoști. De aceea, cel mai important pas spre a-ți descoperi scopul în viață, este a-l Cunoaște personal pe Creatorul Tau. Cum faci asta? Petrecând cât mai mult timp cu El, cerându-i să ți se dezvăluie. Renunțând la orele petrecute pe netflix sau social media și scufundându-te în cuvântul Lui. Este exact ca și în relații, nu poți să cunoști pe cineva dacă nu investești timp în acea persoană.

Curând, vei înțelege că scopul este deferit de ocupație, meserie, titlu. De exemplu, chiar dacă ocupația mea este cea de scriitor de texte, scopul este să dezbrac lumea de minciună și să prezint adevărul asa cum este, glorificându-l pe Dumnezeu prin asta. Mă folosesc de pasiunea mea și abilitatea de a folosi cuvinte, pentru a-mi îndeplini scopul.

Oamenii cu influență, au strecrat încet și sigur, printre oameni, un curent fals despre fericire și descoperirea scopului. Au făcut pe mulți să creadă că au nevoie de anumite meserii, sau stiluri de viață pentru a fi fericiți. Așa s-au accentuat depresiile, au crescut numărul sinuciderilor, pe fondul nedescoperirii importanței vieții. Majoritatea oamenilor încă aleargă nebuni după țeluri care nu pot fi atinse, deoarece ele nu există.

Tu înoată împotriva curentului!

Adevăratul scop în viată este să realzezi că aparții unui Creator perfect, pentru care lucrezi. Într-adevăr, ești făcut să excelezi într-un departament specific, iar asta îți va aduce sentimentul de împlinire, atunci când resursele pe care le ai în dotare, sunt folosite eficient în nișa potrivită.

Fiecare dintre noi facem parte dintr-un plan bine pus la cale, și măiestria planului este că, atunci când fiecare membru excelează în departamentul său, toată mașinăria funcționează așa cum a fost menită să funcționeze. De asta este necesar să îi îngădui Creatorului să te plaseze acolo unde este nevoie de tine și să renunți la ceea ce ți-ai imaginat tu despre viitorul tău. Cel ce te-a creat, te cunoaște mai bine decât tine, El știe exact unde înflorești. Pe tot pământul există doar un exemplar cu numele tău și este nevoie mare de tine, așa că nu te împotrivi, ci lasă-te purtat de Duhul Lui. Fără tine, toți avem de suferit, căci ne lipsește fix ceea ce numai tu poți să creezi.

Caută-l pe Domnul! Roagă-l să te alinieze și să iți descopere abilitățile pentru a le folosi pentru cauza Lui. Nu te lăsa sedus de minciunile șoptite în urechea ta, că scopul tău îți va aduce bani, glorie și fericire nespusă. Așa ceva nu există. Există un Dumnezeu care vrea să ne bucurăm de viață, care vrea să ne poziționeze în avantajul nostru, care ne umple golul din interior cu iubirea Lui nemărginită.

Dușmanul vine doar ca să ucida, să fure și să distrugă.

Deschide-ne ochii, Doamne, să avem claritate, să discernem despre timpurile în care trăim. Suntem acea generație care vedem puterea Ta supranaturală manifestată în lume. Suntem ultima generație, suntem aceia care, vedem cum scena este pregătită si coafată pentru ca Anticristul să se prezinte. Sub ochii noștrii se dezvăluie planul Tău măreț de restaurare. Instruiește-ne, poziționează-ne, modelează-ne pentru a fi eficienți în segmentul nostru.

Lasă-te purtat de Duhul Lui!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.