Doar Tu și cu mine

Copleșește-mă cu prezența Ta! Doar Tu și cu mine Tată, eu și cu Tine complet predată Ție.

Înainte de orice, ador numele Tău, cel mai presus de orice nume. Reglează frecvența inimii mele astfel încât să te laude așa cum îți este Ție mai plăcut. Vino în viața mea și fă ce vrei, nu am să te opresc ci am să mă supun Ție în toate, am încredere.

Atâta timp cât Tu ești cu mine, cine poate fi împotriva mea? Cine se poate compara cu Tine Tată? Indiferent de drumul pe care mă vei pune, indiferent de cât de departe mă va purta, indiferent de ce vei înlătura sau introduce în viața mea, lauda mea va fi mereu a Ta, iar inima mea nu va înceta să te iubească mai presus de orice, pentru că mi-ai demonstrat că meriți.

Tu ești ancora mea, stâlpul meu ești Tu și mă țin ferm de Tine când valul vine și încercă să mă devieze de pe ”Cale”. Îți îngădui să faci orice, atâta timp cât nu pleci de langă mine. Nu-ți lua ochii de la mine, nu te îndepărta nici macar un milimetru, pentru că eu, fără Tine, nu pot decât să îmi vând sufletul dușmanului pe mizerii ieftine. În Tine am tot ce am nevoie, încă din abundență.

Îngăduie-mi să-mi odihnesc capul pe pieptul Tău și suflă asupra mea suflarea Ta atât de plăcută, atât de dulce. Aici, în prezența Ta vreau să dăinui pentru totdeauna. Dezvăluie-mi mai mult din Tine, descoperă-mi uimitoarea Ta existență, să te pot înțelege cât mai bine și să mă apropii din ce în ce mai mult de Tine, în timp ce las lumea departe, undeva. Acum este timpul nostru Tată. Tu însuți cu prezența Ta să ma învălui. Ce am făcut eu să Te merit?

În mâinile Tale, încredințez viața mea cu totul, pentru că ești autorul perfect, atent la toate detaliile. Este imposibil să fie rău lângă Tine pentru că, Tu însuți ești iubire, iar iubirea are atâtea calități, care erau atât de departe de mine. Tu m-ai văzut din cer de pe tronul Tău și ți s-a făcut milă de mine. Ai văzut cum dușmanul își făcea felul în viața mea, cum Te storcea complet din mine și ai intervenit cu autoritatea Ta supremă eliberându-mă. Răscumpărătorul meu, Protectorul meu.

Ți-ai respectat fiecare promisiune și nu ai uitat nicio rugăciune pe care am făcut-o, așa stângace, cum puteam. Tu ai notat totul, iar când timpul a fost potrivit, mi-ai îndeplinit toate dorințele, chiar dacă eu am uitat de ele. Cât de minunat ești, cum poți să fi atât de bun? Tu ai văzut inima mea și totuși m-ai lăsat să trăiesc și ai ales să mă iubești când eu iubeam lumea și tot ce e în ea. Atâta răbdare…

Când Tu, Regele regilor, Împăratul împăraților, ești cu mine…ce frică, ce durere? Când Tu ești cu mine, cine poate fi împotriva mea? M-ai adoptat, m-ai făcut fiica Ta. Mi-ai dat ca moștenire Împărăția Ta. Mi-ai dat o sarcină de îndeplinit, mi-ai dat scop si sens vieții. M-ai motivat să scot capul afară din carapace și să mă deschid. Iar acum fac lucruri pe care, acum un an, nu aș fi fost în stare să le fac.

Toate sunt posibile în Tine. Ține-ma aici pentru totdeauna, Tine-mă deoparte pentru Tine, îți ofer inima mea, sigileaz-o pentru Împărăția care va veni curând.

Dumnezeul meu, doar eu și cu Tine în liniște deplină.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce poate fi mai frumos decat multumirea adusa de catre om,Creatorului sau? Cuvinte si simtaminte alese. Frumos!

    Apreciat de 1 persoană

    1. raluca203 spune:

      Este doar despre El. Ne-a oferit posibilitatea sa fim in prezența Lui. Sa profităm, ca să ne poată arăta cât este de bun. 😊

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.