Creștinism

A-l urma pe Cristos înseamnă a te încrede nebunește în El, indiferent de faza prin care treci; că râzi sau plângi. A urma calea Lui inseamna sa trăiești așa cum El a trăit. Înseamnă a te diferenția de alții prin acceptarea celor neacceptați, a ierta și uita de nedreptățile la care ai fost supus, a nu fi mânat de propriul ego, ci a-ți pune viața in slujba altora, a asculta voința lui Dumnezeu, chiar dacă te-ar pune în situații dificile, neplăcute sau stânjentoare.

Cum se face că, noi, care provenim dintr-o țară creștină, îmbrățisăm cu atâta ușurință culte religioase care nu au nicio legatură cu Dumnezeul nostru și despre care știm sigur că sunt în contradicție cu ce ne-a învățat Isus; cum de îngăduim în viețile și în casele noastre influențe occidentale, doar de dragul de a fi la modă; cum am devenit atât de superficiali, nemaiavând impulsul de a pune totul la îndoială; acceptăm orice, mâncăm orice este pus pe masă fără să punem întrebări. Iar când vine vorba de Cristos ridicăm sprânceana, nu mai este de actualitate, cine mai are nevoie de El în viața asta modernă? Foarte mulți au gustat străinătatea văzând alte culturi și obiceiuri și, devenind tot mai flexibili, au început să îmbrățișeze noul, rușinându-se de credința în Cristos și învațătura Lui.

Cum mai avem curaj să ne numim creștini, care este fundamentul pe care ne bazăm, care este principiul creștinismului nostru? Cuvintele religioase, pe care deseori le rostim fără sa le înțelegem sensul, tradiții pe care le ținem, doar pentru că așa au făcut și celelalte generații, obiecte ”sfinte” la care ne închinăm de parcă ar fi însuși Dumnezeu? Primii creștini erau arși pe rug, pe străzile romanilor pentru a le ilumina, erau subiect de ”entertainment” în arenele cu lei de la Coloseum, viețile lor si ale familiilor lor erau în mod constant în pericol real, doar pentru că au recunoscut că Isus este Cristos Mesia, iar noi ne plângem ca viața este grea? Ce ne-a costat creștinismul nostru, la ce am renunțat pentru a ne pretinde creștini?

Avem nevoie de o generație care știe exact ce spune Tatăl, care nu își scarpină fruntea și nu știe ce să facă; care, atunci când vine dușmanul, îl recunoaște și este pregătită să îi facă față și rămâne în picioare cu încredere; care nu se clatină căzând cu fața la pământ, în lacrimi, plini de panică și disperare, care nu dă bir cu fugiții când apare opoziția.

Și ce faci atunci când decizi să îl accepți pe Cristos ca Domn și Mântuitor în viața ta și totul este împotriva căii pe care ai ales să mergi? Când acei oameni de la care te-ai fi așteptat să te susțina, te cataloghează drept nebun și fanatic, sau suțin că exagerezi, sau că nu ai nicio șansă ca Dumnezeu să te folosească? Ce faci atunci când va trebui sa înfrunți situații atât de dificile, încât singura rezolvare va fi să te încrezi în Domnul să te scoată Ce faci atunci când ai o poziție socială care influențează mulți oameni, iar Dumnezeu îți cere să îți deschizi gura și sa le vorbești despre El? Dai volum vocii sau te prefaci că nu ai auzit nimic și îți continui viața carnală. Vei fi acel nebun care se încrede într-o carte sau vei arunca judecăți asupra celor care aleg să o facă? Vei fi acela care pune mâna și face, sau care va aștepta să facă alții pentru el?

Nu din întâmplare ești aici și citești. Dumnezeu lucrează intens, își ridică o armată, are nevoie de voluntari plini de zel pentru El și cauza Lui, care să fie însetați de adevăr și înfăcărați pentru a lucra pentru El; care să fie duspuși să renunțe la multe (deseori la ceea ce le este mai drag), să se cufunde în cuvânt să îl aprofundeze, nu doar o dată pe săptămână, ci în fiecare moment, să nu se uite înapoi; să aibă dorința arzătoare, să își mărească credința. În timpul în care trăim, diavolul umblă pe pământ ca un leu care rage, căutând pe cine să înghită, iar noi ne plângem că nu putem ieși din case, că ne plictisim, că nu merge netul, că nu avem casă sau chiria este prea mare. Este nevoie de oameni determinați care să se ridice peste ceea ce se vede cu ochiul liber și să fie hotarâți să se angajeze în lupta împotriva impresiilor umane, împotriva dușmanului nevăzut dar atât de prezent. Acei oameni care știu că tot ce este scris în carte, nu este doar adevărat, dar și perfect aplicabil in viețile lor.

Dacă Îl vei căuta, cu siguranță îl vei găsi. Dacă vei rămâne perseverent în studiul tău, îl vei întalni în persoană. Dacă ești umil înaintea Lui și îi vei dedica viața ta, vei primi coroana și haina albă. Oricine cere, primește; cine caută, găsește; celui ce bate, i se deschide. Caută înainte de toate împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, iar restul ți se vor adăuga. Ceea ce era valabil pentru primii creștini, este valabil si pentru generația asta.
Umblă pe apă!
Invită-l in viața ta și lasă-l să lucreze. Va fi cea mai bună decizie din viața ta!

Marana Tha – Domnul vine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.