Tribut

Buna!

Sti cine sunt. M-am jucat de-a „du-te-vino” cu tine de atatea ori. Sunt cea care te-a tratat cu superficialitate si am facut-o mai ales atunci cand aveam nevoie de un umar pe care sa plang, cand am epuizat toate sursele . Ai fost pentru mine mereu ultima solutie. Te tineam ca rezerva. Si de cele mai multe ori, inainte sa te caut, mai verificam inca o data daca nu cumva puteam totusi sa ma agat de cineva. Discutiile le mentineam mereu scurte si lipsite de esenta, foloseam mereu aceleasi texte invatate si le repetam ca o piesa la radio. Asteptarile mele insa, erau mereu mari. Ma simteam indreptatita sa ma asculti, sa ma alini, sa ma ajuti cu sfaturi si opinii; insa vroiam sa ma asculti in felul meu, sa imi spui ce vroiam eu sa aud, sa imi dai ce credeam eu ca am nevoie. Si daca nu faceai cum vroiam eu, cu prima ocazie te bagam inapoi in cutie si iti negam importanta. Ba mai mult, te gaseam vinovat pentru toate nemultumirile mele. Imi cautam scuze si eschivam sa-mi confrunt propria nesimtire. Alegeam calea usoara, in care toti si toate erau de vina pentru nefericirea mea, mai putin eu. Cand te cautam, imi vorbeai despre prietenie, fidelitate, responsabilitate…incercai sa ma faci sa inteleg…eu ascultam fara substanta, in timp ce simturile mele scanau zona cautand orice putea sa intrerupa momentul. Imi dadeam ochii peste cap, iar tu stiai ca e momentul sa te opresti. Atata rabdare… Nu te-ai aratat niciodatata ofensat de comportamentul meu atat de impertinent. Stateai in cutie rabdator, asteptandu-ma. Sperai si credeai in mine. Cum puteai tu sa crezi in mine? Cum mai puteai sa pariezi pe mine? Ti-am facut atatea promisiuni si nu m-am tinut de cuvant, ba chiar am uitat de ele, dar cand venea vreme rea ma bateam cu pumnul in piept ca nu mai fac. Si o ziceam cu o asa inversunare, incat eu chiar ma credeam…pana imi umpleai desagile si ajungeai din nou in cutie. Subtil si delicat, de acolo din cutie, ma avertizai cand se aduna norii, cand strada pe care o apucam era gresita pentru mine; si aveai mereu dreptate, iar eu stiam asta. Insa infumurarea mea nu ma lasa sa recunosc. Credeam ca eu stiu mai bine ce vreau de la viata mea. Si iar ajungeam la tine cu inima franta, rupta, sparta intr-un milion de cioburi. Tu ma ajutai sa le strang si incercai sa imi arati cum sa evit scenariul. Incercai din rasputeri, dar faptul ca erai mereu prezent cand imi aminteam de tine, nu a facut decat sa ude orgoliul meu, care deja avea proportii nerusinate. Intelegeam mereu opusul si mai ales, distorsionam mereu realitatea in favoarea mea. Doar eu eram cea nedreptatita la urma urmei. Cine mai era ca mine? Consideram ca daca te scot din cutie din cand in cand si ascult ce ai de zis, mi-am achitat datoria fata de tine, prin urmare, mi-am castigat dreptul la cutie. Asteptam sa ma servesti. Tu pe mine. Prieten bun si credincios. Cum poti tu sa absorbi atata orgoliu si infumurare, si sa faci din nebun bun? Pentru ce sa investesti atat de mult? Mai ales cand ai de ales? Cum poti tu sa te mai uiti la mine si sa nu ma platesti cu aceeasi moneda? Ce am facut eu ca sa merit cutia? Nu stiu decat sa ma plang si sa gasesc scuze, sa dau vina pe altii si sa caut confort. Ma schimb dupa bataia vantului si aleg mereu calea usoara fara responsabilitati. Iar cand ma impiedic de cea mai mica pietricica, o transform intr-un ditamai bolovan care mi-a blocat calea, desi am avut mereu exemplul tau. Ce ar fi fost cu mine fara cutia mea, fara rezerva mea?

Este prima data cand iti vorbesc fara sa ma doara ceva sau fara sa iti cer sa imi umpli sacosele. Perseverenta ta a dat rod in sfarsit. Un rod mic de tot in inima mea de piatra. Atat de mic, dar totusi m-a facut sa imi dau seama ca acea cutie in care te-am bagat nu este foarte confortabila. Daca ti-as promite ca te scot definitiv, mi-e frica ca voi face iar o promisiune pe care am sa o uit. Asa ca vin cu o propunere. Hai sa facem schimb. Sunt aici de cate ori ai nevoie de mine. Nu te merit. Esti prea mare pentru mine. Mult prea mare. Vreau sa petrec timp cunoscandu-te, alfand cine esti, ce iti place sau displace. Cum iubesti si cum urasti (daca esti capabil de un asa sentiment). Vreau sa iti intorc un infim procent din infinitele favoruri pe care mi le-ai oferit tu mine in atatia ani (stiind ca chiar daca ti-as oferi intraga mea viata, imi este imposibil sa egalez ceea ce mi-ai dat tu mie). Vreau sa invat sa te apreciez, sa te observ, sa te invat si sa te iubesc cum tu ma iubesti pe mine.

Permite-mi te rog sa iti fiu ucenic.

A ta din cutie.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.